29 Iulie 2020
Comunicat de presă
În perioada 25.09.2018 – 31.10.2023 Asociația Grupul de Acțiune Locală STRATEGAL desfășoară proiectul „Sprijin pentru funcționarea STRATEGAL”, ID proiect 123303, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Componenta 1- Sprijin pentru funcționarea grupurilor de acțiune locală pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală la nivelul orașelor cu peste 20.000 locuitori” Etapa a III-a mecanismului DLRC – Regiuni mai puțin dezvoltate, Axa Prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), contract de finanțare 9796/24.09.2018.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă funcționarea Grupului de Acțiune Locală (GAL) și animarea comunității în vederea implementării Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL), strategie care își propune până în anul 2023 reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în Zona Urbană Marginalizată (ZUM) identificată, alături de îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creșterea economică în teritoriul SDL.
Vă comunicăm că în data de 30 Iulie 2020, ora 1100, pe terasa Hotelului Faleza, str. Roșiori, nr. 1, Galați, Asociația Grupul de Acțiune Locală STRATEGAL va organiza evenimentul de informare nr. 5 având drept scop prezentarea către beneficiari și potențialii beneficiari a stadiului activității STRATEGAL și a măsurilor de finanțare pentru proiectele ce pot fi depuse în cadrul Programului Operațional Capital Uman- sesiunea iulie 2020 prin intermediul apelurilor gestionate de către GAL.
Acest eveniment face parte dintr-o serie de 10 evenimente de informare derulate în cadrul activității “Organizarea a 10 evenimente pentru creșterea gradului de informare și conștientizare a beneficiarilor și potențialilor beneficiari, precum și a membrilor comunității vizate de SDL”.
Persoanele interesate să participe la acest eveniment sunt rugate să confirme participarea la adresa de e-mail strategal2018@gmail.com.
Date de contact:
Asociația Grupul de Acțiune Locală STRATEGAL
Manager de proiect: Râpă Ramona Mihaela
Email: strategal2018@gmail.com
Pagina web: www.strategal.ro
19 Noiembrie 2019
Comunicat de presă
În perioada 25.09.2018 – 31.10.2023 Asociația Grupul de Acțiune Locală STRATEGAL desfășoară proiectul „Sprijin pentru funcționarea STRATEGAL”, ID proiect 123303, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Componenta 1- Sprijin pentru funcționarea grupurilor de acțiune locală pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală la nivelul orașelor cu peste 20.000 locuitori” Etapa a III-a mecanismului DLRC – Regiuni mai puțin dezvoltate, Axa Prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), contract de finanțare 9796/24.09.2018.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă funcționarea Grupului de Acțiune Locală (GAL) și animarea comunității în vederea implementării Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL), strategie care își propune până în anul 2023 reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în Zona Urbană Marginalizată (ZUM) identificată, alături de îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creșterea economică în teritoriul SDL.
Vă comunicăm că în data de 20 noiembrie 2019, ora 1100, la Hotel Vega, Bd. Marii Uniri, nr. 107, Galați, Asociația Grupul de Acțiune Locală STRATEGAL va organiza al treilea eveniment de informare a beneficiarilor și a potențialilor beneficiari având drept scop prezentarea stadiului activității STRATEGAL și a măsurilor de finanțare pentru proiectele ce pot fi depuse în cadrul Programului Operațional Capital Uman și al Programului Operațional Regional prin intermediul apelurilor gestionate de către GAL.